(VIDEO) Acord istoric semnat la Versailles: Donald Trump și Iranul au încheiat un protocol de înțelegere pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, au semnat un protocol istoric de înțelegere care vizează detensionarea situației din Orientul Mijlociu și reluarea traficului maritim vital. Documentul, care include și reglementări privind frontul libanez, a fost semnat de liderul de la Casa Albă miercuri seara, în cadrul unei cine oficiale oferite de președintele francez Emmanuel Macron la Palatul Versailles.
„Tocmai l-am semnat”, a confirmat Donald Trump în fața jurnaliștilor, la ieșirea de la Versailles. Ulterior, Casa Albă a publicat imagini video din momentul în care președintele american semnează documentul, fiind flancat de Emmanuel Macron și de secretarul de stat al SUA, Marco Rubio.
🚨 President Donald J. Trump has SIGNED the Iran Memorandum of Understanding at Versailles in France. 🇺🇸 pic.twitter.com/JQ6qlbvFAF
— The White House (@WhiteHouse) June 17, 2026
Ce prevederi conține acordul de 14 puncte
Documentul este unul succint, având o lungime de aproximativ 800 de cuvinte structurate în 14 puncte cheie. Obiectivele principale ale acestui protocol sunt extinderea armistițiului în regiune și, în mod special, redeschiderea Strâmtorii Ormuz – o arteră comercială de o importanță strategică globală pentru transportul de hidrocarburi.
Le Président Trump a signé ce soir à Versailles l’accord entre l’Iran et les États-Unis.
Cet accord ouvre la voie à une paix durable et permet la réouverture du détroit d’Ormuz.
C’est un pas important dans la bonne direction pour nos compatriotes… pic.twitter.com/b1XgZrBv0m
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) June 18, 2026
Semnarea a avut loc printr-o procedură diplomatică specială: Donald Trump a semnat o copie tipărită la Versailles, iar o fotografie oficială a documentului semnat a fost transmisă imediat părții iraniene, potrivit oficialilor americani. Aproape simultan, agenția oficială de presă de la Teheran, IRNA, a publicat imagini cu președintele iranian Masoud Pezeshkian ținând în mână versiunea în limba farsi a acordului, pe care se puteau distinge semnăturile ambilor șefi de stat.

Emmanuel Macron: „Un pas spre o pace durabilă și prețuri mai mici la energie”
Gazda evenimentului, președintele francez Emmanuel Macron, a salutat cu entuziasm progresul diplomatic. Într-o postare pe platforma X, Macron a subliniat impactul economic și de securitate al acestei înțelegeri.
„Acest acord deschide calea către o pace durabilă şi permite redeschiderea strâmtorii Ormuz. Este un pas important în direcţia bună, care va permite în curând o scădere a preţurilor la energie”, a declarat liderul de la Paris.
Macron a reafirmat, de asemenea, rolul Franței de „putere mediatoare” în arhitectura de securitate globală, precizând că Parisul va continua să asiste negocierile, în special în domenii sensibile precum cel nuclear, controlul sancțiunilor și menținerea echilibrului geopolitic. „În fond, este un moment de pace”, a conchis președintele francez, citat de publicația Le Figaro.