(VIDEO) Joe Biden a sosit la Tel Aviv în plin Război între Israel şi Hamas

Redacția Liber TV

Preşedintele american Joe Biden a sosit miercuri la Tel Aviv, într-o vizită importantă în Israel, în toiul unor proteste în Orientul Mijlociu, în urma lovirii unui spital în Fâşia Gaza de care israelienii şi palestinienii se acuză reciproc.

Lovirea acestui spital marchează o cotitură în Războiul Israelului împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, care ameninţă să se extindă în Orientul Mijlociu.

Şeful statului american s-a declarat marţi ”indignat şi profund întristat” de această dramă.

Joe Biden vrea şă-şi deminstreze, prin această vizită, susţinerea Israelului care acţionează cu obiectivul de a elimina Hamas şi să exercite presiuni în vederea deblocării ajutoarelor umanitare destinate civililor din Fâşia Gaza.

El urmează să se întâlnească cu Benjamin Netanyahu.

Casa Albă a avertizat că Joe Biden le va pune ”întrebări dificile” liderilor israelieni.