(VIDEO) Proteste masive în Kazahstan după scumpirea bruscă a gazului. Situația degenerează
În Kazahstan, gazul lichefiat a crescut de la 1,95 lei pe litru la 4,80 lei. În Moldova un litru de gaz lichefiat costă acum 13 lei şi 15 bani.
Potrivit relatărilor unor jurnaliști independenți, orașul Almatî, capitala economică a Kazahstanului este „aproape” sub controlul total al protestatarilor. Aceștia transmit că în oraș s-a instalat haosul.
Internetul a fost oprit în Kazahstan. De asemenea, cetățenii nu mai pot retrage bani de la ATM-uri.
Peste 500 de răniți, dintre care 130 de femei, în urma protestelor din Almatî. De asemenea, 120 de mașini au fost distruse, dintre care 33 de ambulanțe și mașini ale pompierilor.
Poliţia a tras miercuri cu grenade asurzitoare şi a utilizat gaze lacrimogene împotriva unei mulţimi de câteva mii de persoane, fără a reuşi să împiedice pătrunderea unor protestatari în clădirea principală a administraţiei din Almatî.