(VIDEO) SUA dorește să trimită în ucraina 100 de drone kamikaze Switchblade

Redacția Liber TV

Pe lista de arme trimise Ucrainei de către SUA, în cadrul unui nou pachet de sprijin militar de 800 de milioane de dolari anunțat miercuri de președintele Joe Biden, se află și 100 de „sisteme tactice de aeronave fără pilot”. Cele 100 de sisteme fără pilot care se îndreaptă spre Ucraina sunt de fapt drone mici „Switchblade”.

Spre deosebire de dronele Predator, care au o rază lungă de acțiune, seamănă cu niște avioane mai mici și sunt înarmate cu rachete, cel mai mic model Switchblade încape într-un rucsac și zboară direct spre ținta aleasă, pentru a-și detona mica încărcătură explozivă. Pe lista de ajutoare militare se mai află arme antitanc, muniție, arme automate și nu numai – toate trimise la solicitarea președintelui Volodimir Zelenski, care a făcut un nou apel dramatic în Congresul SUA.

Cu o lungime de aproximativ 1,5 metri și o greutate de 1,5 kilograme, drona Switchblade 300 poate fi lansată dintr-un tub care seamănă cu un mortier și are o autonomie de zbor de până la 15 minute.

Dacă drona Switchblade va ajunge în Ucraina, ar fi cea mai semnificativă utilizare a acestei arme în luptă, până în prezent. Armata americană a folosit Switchblade în luptă în circumstanțe limitate în Afganistan și în alte părți, dar nu a făcut public acest lucru.