Volodimir Zelenski: Nu facem niciun compromis cu Putin
Președintele Zelenski a declarat pentru BBC că exclude cedarea oricărui teritoriu ucrainean în cazul unui acord de pace cu Rusia. Forțele ruse au lansat 36 de rachete de croazieră aeriene și maritime, rachete ghidate aer-sol și rachete antinavă asupra Ucrainei. Acestea au lovit regiunile Kiev, Dnipropetrovsk, Liov și Poltava. În Liov a fost afectată infrastructura critică, în primele ore ale zilei de joi. Astăzi se împlinesc 359 de zile de când Rusia a atacat Ucraina.
Într-un interviu acordat BBC pentru a marca un an de când a început invazia Rusiei în Ucraina, președintele ucrainean a avertizat că cedarea de teritoriu va însemna că Rusia se va întoarce să ceară mai mult și a spus că armele primite de la Occident vor ajuta să ne aducă mai aproape de pace.
„Astăzi, supraviețuirea și unitatea sunt un scop comun. Calea noastră este spre Europa. Ucraina și-a ales direcția și nu o poate pierde. Ucraina dorește garanții de securitate, noi toți ne dorim acest lucru. Orice compromis teritorial va face statul nostru mai slab. Și nu e vorba de compromis în sine. De ce ne-am teme de acest lucru, sunt milioane de compromisuri în viață. Întrebarea e – cu cine? Să facem compromisuri cu Putin?! Nu! Deoarece nu există încredere în el”, a declarat Zelenski pentru BBC.
Președintele ucrainean a comentat, de asemenea, și amenințarea făcută de dictatorul bielorus, Aleksandr Lukașenko, care a spus că se va alătura războiului din Ucraina, dacă țara sa este atacată.
„Belarusul nu este gata și cred că aceasta va fi o greșeală mare, pentru el (n.r. Lukașenko) și pentru Belarus. Va fi o greșeală istorică, deoarece ei nu ne vor ocupa, deoarece nu sunt atât de puternici cum au fost cândva”, a mai precizat liderul de la Kiev.
Date făcute publice de autoritățile ucrainene în această săptămână au arătat că soldații ruși mor într-o proporție mult mai mare acum decât în orice altă săptămână de când a început războiul din Ucraina. Aceste date nu pot fi verificate, însă ministerul britanic al apărării le-a calificat drept „cel mai probabil corecte”.