Zelenski: „Vom face tot posibilul ca întâlnirea cu Putin să aibă loc”

Adrian Sirbu

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin, fie la Ankara, fie la Istanbul, și a subliniat că doar o discuție directă cu acesta poate duce la încetarea focului. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, potrivit agenției UNIAN.

Vom face totul pentru ca această întâlnire să aibă loc. Dacă Putin este cu adevărat pregătit, nu doar în fața presei, ci și în realitate, atunci la nivel de lideri vom încerca să ajungem la un acord privind încetarea focului. Pentru că doar el decide acest lucru. Este războiul lui”, a spus Zelenski.

Liderul de la Kiev a precizat că Ucraina a solicitat implicarea președintelui american Donald Trump în acest proces de negociere. „Nu știu care va fi decizia președintelui Trump, dar dacă și-ar confirma participarea, cred că asta ar reprezenta un impuls suplimentar pentru ca Putin să accepte să vină”, a adăugat Zelenski.

Potrivit unor surse citate de Clash Report, Donald Trump intenționează să trimită în Turcia doi reprezentanți speciali – Steve Witkoff și Keith Kellogg – pentru a participa la discuții. De asemenea, secretarul de stat american, Rubio, ar urma să se alăture negocierilor. „Aștept rezultate bune”, a declarat Trump.

Zelenski a mai menționat că echipa sa lucrează activ la pregătirea vizitei în Turcia și că poziția Ucrainei a fost prezentată în detaliu partenerilor internaționali.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că o delegație rusă va fi prezentă la Istanbul pe 15 mai, așteptând ca și partea ucraineană să participe. Nu este clar dacă Vladimir Putin va lua parte personal la negocieri, iar componența delegației ruse nu a fost dezvăluită.

Anterior, analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului au subliniat că este puțin probabil ca liderul de la Kremlin să accepte o întâlnire directă cu Zelenski, iar Rusia ar pregăti terenul pentru o eventuală refuzare a participării.