Zi de doliu național în Ucraina, după tragicul atac rusesc asupra oraşului natal al preşedintelui Zelenski

Adrian Sirbu

Este zi de doliu național în Ucraina, iar steagurile sunt coborâte în bernă, ca urmare a atacului rusesc asupra orașului Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, situat în centrul ţării, care a provocat moartea a cel puțin 19 persoane, inclusiv 9 copii, informează Mediafax.

Viceprim-ministrul pentru Reconstrucție și ministrul Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor al Ucrainei, Oleksii Kuleba, a anunțat pe Telegram, potrivit Ukrinform, ziua de doliu național.

Toate centrele regionale ale Ucrainei, comunitățile mari și mici sunt alături de Krivoi Rog. În solidaritate cu victimele și familiile acestora, este declarată zi de doliu. De la Kiev la Odesa, de la Kramatorsk la Ujhorod, steaguri vor fi în bernă și se va păstra liniștea”, a spus el.

Kuleba a reamintit că 74 de persoane au fost rănite, iar 19 au murit, după ce o rachetă „Shahed” a lovit zone rezidențiale din Krivoi Rog, pe 4 aprilie. Nouă dintre cei care au murit erau copii.