Marinela Lungu #robertoisidoriophotography

(INTERVIU) Singurătatea nu-i o noțiune generală! Cunoaște-o pe Marinela Lungu, tânăra pentru care singurătatea e un mod de vindecare sufletească

Patricia Cotlău

Bună, Marinela! Pentru început, zi-ne trei lucruri care te reprezintă cu adevărat. De ce?

Scrisul, cititul și meditația. Sunt trei lucruri care mă definesc, pentru că sunt o persoană care iubește lectura mai mult decât exprimă cuvintele și care se refugiază între filele cărților pentru a se redescoperi… Scrisul, de asemenea, mă definește ca om, ca personalitate. Este parte esențială din mine, este o cheie a sufletului meu în care adun gânduri, învățături, amintiri, vise. Altfel spus, sunt o fire meditativă.

Cum e să scrii la o vârstă atât de constroversată în ochii lumii? Riști mult?

Întotdeauna riști. Ca-n poemul lui R. Kipling: “Râzând, riști să pari nebun. Plângând, riști să pari sentimental.” În viață riscăm clipă de clipă. De cele mai multe ori, fericirea noastră depinde de curajul nostru de a risca. Am și scris la un moment dat: Imaginează-ți că te afli la o margine de drum. La celălalt capăt se află omul iubit. Pentru a ajunge la el trebuie să treci strada. În orice moment, dintr-o parte te poate lovi o mașină, precum te poate lovi și din cealaltă parte. Deci trebuie să riști. Întrebarea este: ai curaj? Eu am avut, deși am fost (și sunt) conștientă de riscul asumat. Lumea poate privi diferit lucrurile. În cazul meu, au existat și există oameni care par a se îndoi de faptul că “Singură cu mine” e rodul muncii mele. Nu-i nimic, următoarele cărți îi vor convinge, deși eu nu trăiesc pentru a demonstra ceva cuiva.

Ai riscat. Ai obținut ce ți-ai dorit. Ce-ai simțit atunci când ți-ai ținut pentru prima oară romanul în mână?

A fost un moment foarte emoționant. Îmi amintesc și acum totul. A fost într-o zi de vineri, un aprilie timpuriu. Nu am fost singură în momentul respectiv. Eram nerăbdătoare s-o văd, s-o ating, s-o răsfoiesc. Când mi-a fost arătată, m-a copleșit un sentiment de nedescris. O emoție răvășitoare, o bucurie nespusă. Cred că a fost o bucurie asemeni celei pe care o simt copacii când le înverzesc frunzele la început de primăvară.

Marinela Lungu

 

Ce reprezintă , de fapt, “Singură cu mine” pentru tine?

În primul rând –  romanul meu de debut. Mai stângaci, dar mereu va avea un loc deosebit în sufletul meu. Scrierea reprezintă o parte importantă din mine care, cu siguranță, nu poate fi uitată, deși o asemenea tristețe ar merita să fie dată uitării.

A fost vreun moment pe parcursul scrierii în care ți-ai dorit să renunți și s-o apuci pe alt drum?

Pe alt drum, nu. M-am oprit la un moment dat din scris și am luat o pauză destul de îndelungată. Apoi am avut o revelație, o serie de întâmplări care au declanșat inspirația și astfel, s-a născut “Singură cu mine”, pentru că, inițial, a existat o altă încercare de roman care se numea “Zece lecții”. Le mai țin minte și acum. Cred că există lecții pe care nu le vom uita niciodată, pentru că ne-au fost predate dur.

Ce impact crezi că poate avea romanul tău asupra unui cititor?

Fiecare cititor îl percepe diferit, pentru că, în esență, toți sunt diferiți. Unii rămân încântați de feeria acelor momente de iubire și atât. Alții, pătrund și în esența dezamăgirii și durerii pe care o trăiește protagonista.

Cum ajungi la inima unui cititor?

Scriind cu inima.

Cum crezi că ar trebui să fie o carte, încât să fie considerată cu adevărat bună? Ce ar trebui să transmită aceasta, în viziunea ta? Ai vreun exemplu?

În primul rând, o carte trebuie să fie scrisă din și cu suflet, nu la comandă, nu de ochii lumii, nu pentru a te lua la întrecere, nu pentru a demonstra ceva cuiva. Cel mai bun exemplu al meu este scriitorul Aurelian Silvestru.

Ce te inspiră, în general?

Totul, până și cele mai mici și, aparent, nesemnificative lucruri. Pare de necrezut, însă așa este. Mă inspiră viața, îndeosebi, oamenii și natura.

Cât de greu este să creionezi un personaj?

Este greu să creezi un personaj, pentru că trebuie să-I faci viu, să-i dai viață, iar din moment ce el prinde viață, îți dai seama că nu mai depinde de tine. Are propriul traseu și se întâmplă ca el să-ți dicteze ție cum să scrii și să-l descrii, nicidecum invers. Iată de ce eu, ca autor, nu am cum să schimb destinul personajelor mele, oricât de mult mi-aș dori acest lucru.

Marinela Lungu

 

Care e misterul din spatele cărții tale? Ce răspunsuri așteaptă cititorii de la tine, ca autor?

Misterul din spatele cărții mele, îl constituie, probabil, personajul central masculin – Radu Svarcevschi. Cred că toți au rămas cu un semn de întrebare (mai mult sau mai puțin accentuat) în urma lecturării romanului. A iubit-o sau nu pe Elena? Ar fi putut să se schimbe? Era sau nu bărbatul minunat care se prezintă la începutul romanului? Dacă ea ar fi rămas, ei doi ar fi avut vreo șansă către fericire?
Pentru prima dată, am să vorbesc despre acest personaj misterios: Radu Svarcevschi nu este un mit. El este o realitate cu care se confruntă foarte multe femei. Un bărbat care se prezintă într-un fel, dar se dovedește a fi total altfel. Un bărbat căruia îi e caracteristică lipsa voinței și a caraterului. Un bărbat care face paradă de cuvinte și atât. Într-adevăr, cuvintele frumoase sunt plăcute sufletului. Îl mângâie, îi oferă căldură. Dar ce se întâmplă atunci când aceste cuvinte se dovedesc a fi goale și încep să înțepe, să înghețe, să provoace durere și în unele momente, chiar să taie pe viu ca un bisturiu, să simți că ai suferit o operație pe cord deschis? Ce se întâmplă atunci când omul de alături este diferit celui din vise? Ce se întâmplă când el, pur și simplu, profită de răbdarea ta și continuă să-ți calce în picioare bunătatea? Atunci, exact atunci, începi să obosești, și realizezi că nu mai poți, că te consumi zadarnic și nu are rost să rămâi într-o poveste care va continua să-ți rănească sufletul… Iată de ce Elena a hotărât să plece. Dacă-ar fi rămas, Radu nu s-ar fi schimbat, n-ar fi depășit slăbiciunea lui, nu ar fi salvat iubirea, pentru că nu poți salva ceva ce nu a existat niciodată…

Ce sfat ai putea oferi celor care ar vrea să scrie, dar nu au curaj?

În primul rând, să nu se teama, pentru că teama ucide cel mai mult. Să aibă curaj (acel curaj despre care vorbeam la început), să riște, pentru că iubirea, fericirea și respectiv, împlinirea implică neapărat și curajul de a risca.

Marinela Lungu

 

Cine este Marinela Lungu atunci când nu scrie?

O simplă elevă, un om visător și sensibil.

Marinela Lungu

 

Suntem la final de an, care au fost cele mai memorabile momente pentru tine, Marinela? Ce așteptări ai de la noul început? Ce ne pregătești?

Am avut multe momente speciale. Pot spune cu certitudine că acest an m-a marcat într-un mod deosebit de frumos. Am reușit să realizez lansarea romanului meu pe 13 octombrie, un eveniment care a adunat cei mai importanți oameni din viața mea, dar și iubitorii de lectură, cititorii mei. Pentru 2017 mi-am propus să public al doilea roman, care este deja scris, acum mă ocup de redactare. Promit ceva total diferit și absolut neașteptat. Un roman controversat, filosofic, psihologic prin care aduc o odă iubirii care nu are un final fericit, pentru că iubirea adevărată nu are final. Va fi ceva total diferit, va cuprinde multe aspecte ale vieții și cu siguranță, fiecare om se va regăsi măcar într-unul din ele.

Îi mulțumim Marinelei, pentru că a acceptat să acorde timp și suflet acestui interviu!

Pentru cei curioși să pătrundă cât mai curând în lumea acestui roman: