Administrația separatistă de la Tiraspol pregătește nou protest împotriva autorităților constituționale ale R. Moldova. Denunță „presiuni economice” 

Ala Găină

Administrația separatistă din stânga Nistrului anunță organizarea unui protest pentru ziua de miercuri, 24 ianuarie, în centrul orașului Tiraspol, dorind astfel să-și exprime nemulțumirea față de intrarea în vigoare de la 1 ianuarie a prevederilor noului Cod Vamal care impun agenții economici din stânga Nistrului, la fel ca și toți ceilalți agenți economici de pe teritoriul RM, să achite impozite în buget, notează jurnal.md.

Administrația din Tiraspol își anunță locuitorii că începând cu seara zilei de astăzi, se interzice parcarea automobilelor în centrul orașului, unde mâine dimineață vor fi întruniți angajații de la diverse întreprinderi.

„Miercuri, 24 ianuarie, strada centrală, 25 octombrie până la intersecția cu strada Păcii, va fi închisă la Tiraspol”, anunță așa numitul minister al afacerilor interne din stânga Nistrului.

Colectivele de muncă şi organizaţiile din Tiraspol sunt îndemnate să ia parte la mitingul „împotriva presiunii economice a Republicii Moldova” începând cu ora 10:00.

Amintim că anterior numeroși activiști de la Tiraspol au reclamat că sunt limitați în dreptul la libera exprimare a opiniei și în libertatea întrunirilor.

De această dată, conducerea nerecunoscută anunță că „sindicatele” din regiune ar organiza protestul.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a anunțat ieri în cadrul unei emisiuni de la postul public de radio că în stânga Nistrului există o stare de nervozitate, care este menținută artificial. E vorba de menținerea sentimentului de cetate asediată. Prin toate știrile din presa din stânga Nistrului referitor la iminența unui atac fie dinspre Chișinău, fie dinspre Kiev, societății i se induce ideea că regiunea e sub pericol, că sunt vremuri grele, dar e nevoie să existe o coeziune în societate. În acest fel atenția oamenilor este distrasă de la problemele economice și sociale grave cu care se confruntă regiunea.

În ultimii doi ani acest gen de alerte au fost destul de frecvente, alerte cu bombă, pericole de atentat. Mai nou, în presa din regiune apar comentarii despre grupuri de teroriști antrenați în Republica Moldova care s-ar putea orienta spre regiunea transnistreană să o destabilizeze. Toate aceste idei vin în continuarea primei teze. Pe moment, însă nu există un pericol pentru stabilitatea Republicii Moldova.