Alertă de călătorie de la MAE: Cetățenii moldoveni, supuși unor controale drastice la intrarea în Rusia. Bărbații și cei cu pașapoarte noi, printre cei vizați
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău a emis o alertă de călătorie prin care avertizează cetățenii Republicii Moldova cu privire la intensificarea controalelor și aplicarea unor măsuri restrictive dure la punctele de trecere a frontierei Federației Ruse și ale Republicii Belarus.
Potrivit autorităților diplomatice, în ultima perioadă s-a înregistrat un număr în creștere de cazuri în care moldovenii au fost supuși unor verificări extinse. Cele mai vizate categorii de persoane sunt:
- Bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani;
- Persoanele care dețin pașapoarte eliberate recent;
- Cei care au efectuat călătorii anterioare în Ucraina;
- Persoanele care călătoresc singure;
- Cetățenii moldoveni care dețin și cetățenia Federației Ruse;
- Interogatorii de până la 12 ore și verificarea telefoanelor
MAE subliniază că procedurile impuse de autoritățile ruse și belaruse pot dura între 3 și 12 ore, timp în care documentele de călătorie sunt reținute temporar.
De asemenea, cetățenilor moldoveni li se cere accesul total la dispozitivele electronice (telefoane mobile, calculatoare) pentru examinarea și copierea datelor. Refuzul de a semna formularele de consimțământ sau de a oferi acces la dispozitive duce automat la interdicția de intrare în țară sau la sancțiuni administrative.
Printre măsurile extreme semnalate de MAE se numără:
- Fotografierea, prelevarea amprentelor digitale și, în unele cazuri, solicitarea testării cu poligraful;
- Întrebări capcană despre activitatea profesională, familie și opinii politice, în special referitoare la războiul din Ucraina;
- Presiuni majore asupra persoanelor aflate în detenție administrativă pentru a semna contracte de înrolare în forțele armate ale Federației Ruse.
În contextul riscurilor majore de securitate și a întârzierilor care pot duce la pierderea curselor aeriene fără justificări oficiale, MAE recomandă cetățenilor moldoveni să evalueze cu maximă atenție necesitatea deplasărilor în Federația Rusă.
Cetățenii Republicii Moldova care se află în dificultate pe teritoriul Federației Ruse sunt îndemnați să contacteze de urgență Ambasada sau cel mai apropiat oficiu consular al Republicii Moldova.