De Ultimă Oră

Veste bună! România și Bulgaria aderă complet la spațiul Schenghen de la 1 ianuarie 2025

Miniștrii de interne tocmai au adoptat o decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu și între Bulgaria și România începând cu …

Actualizat acum 9 ore

Alertă de călătorie! Ministerul de Externe de la Chișinău recomandă cetățenilor moldoveni să se abțină de la vizite în Israel

Ala Găină

Ministerul Afacerilor Externe emite atenționare de călătorie în Israel pentru cetățenii din R. Moldova. Se întâmplă în legătură cu escaladarea situației de securitate din Orientul Mijlociu.

MAE subliniază că „securitatea și stabilitatea în zonă pot fi afectate pe un termen nedeterminat”. Ministerul recomandă conaționalilor să urmărească cu atenție știrile și informațiile oficiale furnizate de autorități, inclusiv de minister și de reprezentanța diplomatică din Tel Aviv.

Moldovenii sunt îndemnați să fie responsabili, precauți, să pună în prioritate siguranța personală, să respecte instrucțiunile și regulile impuse de autorități și să evite expunerea în mod voluntar la riscuri nejustificate.

Menționăm că, persoanele aflate în situații dificile pot afla informații și solicita asistență consulară la numerele de telefon 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau la numărul +373 22 23 20 02.

Iar Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel poate fi contactată prin telefonul +972 3-523-2000, poșta electronică – [email protected] sau prin prezență fizică la strada Leonardo Da Vinci 21, Tel Aviv, Israel.