
Alexandr Nesterovschi, de negăsit după condamnare. Lilian Carp: „Ar putea fi ascuns la Ambasada Rusiei sau în Transnistria”
Deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat pe 19 martie la 12 ani de închisoare, nu a părăsit legal teritoriul Republicii Moldova, potrivit declarațiilor președintelui Comisiei parlamentare pentru securitate națională și ordine publică, Lilian Carp. Acesta a sugerat că fostul parlamentar s-ar putea afla fie la Ambasada Federației Ruse, fie în regiunea transnistreană.
„Din ceea ce cunoaștem oficial, el nu a părăsit Republica Moldova pe cale legală. Sunt datele de la Poliția de Frontieră. Se află fie pe teritoriul Ambasadei Federației Ruse, fie în Transnistria. Nu este exclus faptul că poate fi ascuns și în altă parte. Personal, nu exclud nici părăsirea ilegală a teritoriului R. Moldova, ceea ce e mai puțin plauzibil, deoarece nu ar fi putut părăsi țara cu un pașaport eliberat de autoritățile noastre”, a declarat Lilian Carp în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.
Autoritățile încearcă să afle unde se află Nesterovschi, iar Serviciul de Informații și Securitate (SIS) urmează să vină cu date oficiale în acest sens.
Între timp, Procuratura Anticorupție a anunțat că fostul deputat a fost dat în căutare. Acesta a fost condamnat pentru corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat, și pentru pregătirea finanțării partidelor politice din surse interzise de lege. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Nesterovschi trebuie să achite peste 1,1 milioane de lei și nu mai are dreptul de a ocupa funcții publice timp de 12 ani.