
Alexandr Slusari: „Reducerea tarifului la energie electrică a fost întârziată și are tentă politică”
Fostul deputat Alexandr Slusari a criticat modul în care autoritățile au gestionat reducerea tarifului la energie electrică, susținând că această decizie trebuia aplicată cu câteva luni mai devreme și că întârzierea are un substrat politic.
Potrivit lui Slusari, în luna iulie, prețul mediu ponderat de achiziție a energiei electrice a fost de aproximativ 125 euro/MWh, valoare aproape identică cu cea utilizată în noul tarif redus. „Am spus de mai multe ori că tariful trebuia micșorat mai devreme. Încă o lună în urmă demnitarii afirmau că nu există premise pentru reducere, iar după 1 iulie au apărut «experți» cu scenarii apocaliptice privind scumpirile. Realitatea ne-a arătat contrariul”, a declarat fostul parlamentar.
Slusari a subliniat rolul esențial al companiei Energocom, care, prin diversificarea surselor și contracte avantajoase cu furnizori din Ucraina, a asigurat livrări stabile de energie și a evitat posibile deconectări în perioada de vârf a consumului. În opinia sa, specialiștii companiei au compensat „iresponsabilitatea guvernului”, care nu a implementat la timp proiectul celor 10 mini-centrale promise printr-o decizie a CSE din ianuarie 2025.
„Datorită eforturilor lor, am evitat scenariul deconectărilor masive și majorările bruște de prețuri. Dar, în loc să le mulțumească, unii politicieni îi folosesc pe oameni drept carne de tun la proteste electorale murdare”, a scris Slusari, solicitând celor care critică Energocom să se îndrepte către alte instituții responsabile, precum Moldova Gaz, ANRE sau CNA, pentru a cere explicații privind achizițiile scumpe de gaze și lipsa transparenței la stabilirea tarifelor.
Fostul deputat a încheiat mesajul cu un apel la încetarea manipulărilor politice pe tema energiei electrice, subliniind că specialiștii din domeniu lucrează zi și noapte pentru a asigura cele mai bune prețuri și furnizarea neîntreruptă a electricității în Republica Moldova.