De Ultimă Oră

Maestrul Eugen Doga a trecut la cele veșnice. Ministerul Culturii: “A plecat să compună muzică pentru îngeri”

Republica Moldova și întreaga lume culturală sunt în doliu. Compozitorul Eugen Doga, unul dintre cei mai iubiți și respectați artiști ai neamului nostru…

Actualizat acum 11 ore

Alexandr Suhodolski rămâne fără salariu și indemnizații de la Parlament din cauza absentelor nemotivate

Adrian Sirbu

Achitarea drepturilor salariale, indemnizațiilor și compensațiilor deputatului Alexandr Suhodolski a fost suspendată din cauza absențelor nemotivate. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat o dispoziție care prevede că acestea vor fi reluate când deputatul va participa la ședințele plenare sau ale comisiei permanente din care face parte.

În luna mai, deputatul Alexandr Suhodolski nu a participat nici la ședințele plenare și nici la ședințele comisiilor parlamentare. Totodată, pentru absențele nemotivate înregistrate în luna aprilie, deputatul a fost sancționat cu reținerea a 75 % din salariu și indemnizația lunară pentru transport.

De la începutul anului curent a fost suspendată achitarea plăților salariale și pentru deputații Denis Ulanov, Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovanu și Marina Tauber din cauza absențelor nemotivate de la ședințele plenare și de la cele ale comisiilor permanente.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, deputatul nu poate lipsi de la ședințele Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte decât din motive întemeiate – concediu medical, concediu din motive personale sau în semn de protest la o chestiune din ordinea de zi, anunțată în ședința acestora.