Alexandru Harea, numit director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat

Ala Găină

Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Decretul a fost semnat de președinta Maia Sandu.

Potrivit documentului, Harea își va începe oficial mandatul la data de 18 februarie 2026. Anterior, acesta a activat timp de peste 20 de ani în cadrul Ministerul Apărării al Republicii Moldova, unde a deținut funcții de conducere în domeniul planificării apărării, elaborării politicilor de apărare și coordonării unităților de menținere a păcii.

Conform informațiilor publicate de instituție, noul director al SPPS a participat la misiuni internaționale și naționale de menținere a păcii, inclusiv în cadrul operațiunilor ONU desfășurate în Coasta de Fildeș și Siria.

Alexandru Harea este absolvent al Colegiului Militar „Alexandru cel Bun” și al Universitatea de Stat din Moldova. De asemenea, deține titlul de master în studii strategice, obținut la Colegiul de Război al Armatei SUA.

La 11 noiembrie 2025, șefa statului a semnat decretele privind eliberarea din funcție a fostului director al SPPS, Vasile Popa, precum și a adjunctului acestuia, Vitalie Lupașcu. Ambele eliberări au fost făcute în baza cererilor de demisie.