Alexandru Munteanu își completează echipa guvernamentală: noi propuneri pentru Ministerul Muncii și Ministerul Mediului
Premierul desemnat Alexandru Munteanu continuă procesul de formare a echipei guvernamentale, anunțând astăzi noi propuneri pentru funcțiile de miniștri și conducători ai unor instituții-cheie.
Potrivit unei postări publicate pe pagina sa oficială, Munteanu a propus-o pe Natalia Plugaru, expertă în domeniul politicilor sociale și al protecției persoanelor vulnerabile, pentru funcția de ministru al Muncii și Protecției Sociale. Totodată, Gheorghe Hajder, actual secretar de stat la Ministerul Mediului, este propus pentru a prelua conducerea Ministerului Mediului.
Premierul desemnat i-a mulțumit, de asemenea, lui Alexei Buzu, care a acceptat să devină Secretar General al Cancelariei de Stat.
„Împreună, ne vom asigura că fiecare instituție va lucra eficient, în slujba oamenilor, pentru a implementa reformele necesare și pentru a avansa pe drumul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat Alexandru Munteanu.
Noile nominalizări se adaugă celor anunțate anterior, când premierul desemnat a prezentat alți membri propuși pentru Cabinetul său:
• Valeriu Chiveri, diplomat de carieră și fost ambasador al Republicii Moldova în Ucraina (2021–2025), propus pentru funcția de Viceprim-ministru pentru Reintegrare;
• Eugen Osmochescu, expert în dezvoltare economică, digitalizare și reforme instituționale, cu peste 25 de ani de experiență în colaborare cu organizații internaționale precum Banca Mondială, Uniunea Europeană și OECD, nominalizat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării;
• Andrian Gavriliță, economist cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul politicilor publice și afacerilor internaționale, propus pentru funcția de ministru al Finanțelor.
Cu o zi mai devreme, Munteanu a prezentat și alte trei nominalizări:
• Emil Ceban, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, pentru funcția de ministru al Sănătății;
• Vladislav Cojuhari, secretar general al MAI, pentru funcția de ministru al Justiției;
• Cristian Jardan, jurnalist și fost consilier politic în Cabinetul premierului Dorin Recean, pentru funcția de ministru al Culturii.