
Alexandru Slusari, despre scumpirea cărnii de porc: „Consiliul Concurenței trebuie să intervină urgent”
Prețurile la carnea de porc au înregistrat o creștere bruscă, în ciuda faptului că suntem în plin Post al Paștelui, a declarat fostul deputat Alexandru Slusari. Potrivit acestuia, Asociația Producătorilor de Carne susține că menține prețurile inițiale, iar scumpirile ar fi cauzate de comercianți, prin speculații.
Slusari consideră că situația necesită o intervenție rapidă din partea Consiliului Concurenței, pe care îl acuză că „a dormit aproape tot mandatul PAS”.
„E cazul ca să se autosesizeze prompt Consiliul Concurenței și să verifice urgent situația pe piața internă. Eu am mai multă încredere în producătorii autohtoni, deoarece ei au făcut în ultimii 10 ani investiții enorme și categoric nu doresc importul cărnii de porc peste cotele europene”, a declarat Slusari.
Fostul deputat a criticat și lipsa unor măsuri concrete din partea autorităților, subliniind că în loc de „declarații sterile de unitate a societății și minciuni gogonate”, cetățenii merită acțiuni reale, care să fie în beneficiul tuturor, indiferent de viziunile politice.
„Iată că Consiliul Concurenței poate să facă regulă pentru toți”, a concluzionat Slusari, cerând o investigație rapidă asupra cauzelor scumpirilor.
Până în acest moment, Consiliul Concurenței nu a comentat declarațiile fostului deputat și nici nu a anunțat măsuri privind creșterea prețurilor la carnea de porc.