Anatol Șalaru: „Retragerea cetățeniei moldovenești președintelui Traian Basescu este o mojicie”
Anatol Șalaru a condamnat această acțiune, declarând că „Dodon Igor recidivează în lupta sa cu tot ce înseamnă România”. Mai mult, Șalaru a cerut „ca odată cu retragerea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu să returneze, din banii proprii, ajutorul pe care acesta l-a oferit Republicii Moldova pentru construcția caselor din satele afectate în 2010 de inundații”.
„Stimati prieteni,
Dodon Igor, prezidentul Moscovei, recidivează în lupta sa cu tot ce înseamnă România. Retragerea cetățeniei moldovenești președintelui Traian Băsescu este o mojicie. Îi recomand lui Dodon ca odată cu retragerea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu să returneze, din banii proprii, ajutorul pe care acesta l-a oferit Republicii Moldova pentru construcția caselor din satele afectate în 2010 de inundații. Cred că este o oportunitate ca Dodon să arate cât este el de statalist! Dar să arate pe banii lui!”, a scris ex-ministrul Apărării.
Reamintim că Anatol Șalaru a fost demis din funcția de ministru al Apărării după ce, noul președinte, Igor Dodon a semnat decretul de demitere.
Nu doar Anatol Șalaru a reacționat prompt în urma ispravei lui Dodon. Deputatul basarabean din Parlamentul României, Constantin Codreanu, a declarat că Dodon este „un clovn care se crede președinte”, iar ceea ce face îl recomandă ca fiind „penibil”.
„La Chișinău, clovnul care se crede președinte, Igor Dodon, a identificat, în sfârșit, soluții pentru a scoate din criză Republica Moldova:
– a înlocuit limba română cu „limba moldovenească” pe site-ul Președinției;
– a scos drapelul Uniunii Europene de la reședința președintelui MD;
– și, astăzi, a culminat acest plan miraculos de acțiuni cu un decret prin care i-a retras, total nefondat, cetățenia Republicii Moldova președintelui Traian Băsescu.
Tovarășe Dodon, ești, pur și simplu, penibil!”, a scris deputatul pe Facebook.