Andrei Năstase, scrisoare deschisă către Maia Sandu, în urma scandalului privind piesa de teatru cenzurată: „Înțelegeți la ce dimensiuni ridicole ați adus libertatea de exprimare și democrația?”

Adrian Sirbu

După ce regizorul român David Schwartz a acuzat conducerea Teatrului Republican „Luceafărul” de cenzură, afirmând că spectacolul regizat de acesta, „Invizibil”, a fost amânat după ce directorul artistic ar fi fost telefonat de o reprezentantă a conducerii, liderul protestelor antioligarhice, Andrei Năstase a lansat o scrisoare deschisă către președinta Maia Sandu, pe care o numește „tovarășă”. 

„Tovarășa Maia Sandu, oare înțelegeți că pentru acest artist român, ca și pentru mulți alții de aici, sunteți un fel de tovarășu Ceaușescu? Oare înțelegeți la ce dimensiuni ridicole ați adus libertatea de exprimare și democrația din Moldova??? Toată spoiala asta de mare luptătoare pentru valorile europene dispare în astfel de momente și vă arată fața adevărată, aceea pe care din păcate o văd și sutele de mii de oamenii în fața cărora v-am adus și v-am prezentat ca om de cuvânt, ca apoi să se dovedească că ați trădat așteptările oamenilor, că doar v-ati folosit de noi toți pentru a vă urca în vârful puterii”, a scris Andrei Năstase pe facebook.
Potrivit politicianului, Maia Sandu ar trebui să ceară de urgență o anchetă pe marginea acestui caz și să înlăture din funcție „cenzorul sovietic care a interzis această piesă de teatru, indiferent din ce instituție face parte”.
„Apoi ați cere demisia conducerii teatrului respectiv și ați ieși in fața poporului pentru a vă cere scuze. Pe urmă ați cumpara un bilet de avion doar dus… Știu că nu o veți face, o sa vă ascundeți din nou în palatul prezidențial și o să vă faceți că nu ați auzit de acest caz de cenzură. Veți pune pe niște anonimi să se dea cu părerea în numele instituției. Deja ne-am obișnuit cu acest mod laș de a face politică. Însă eu cer oficial tovarășilor Dvs de la Ministerul Culturii să inițieze imediat o anchetă, să pedepsească vinovații, iar apoi, dacă se impune și demisia celui care patronează acest sistem sovietic care permite în instituțiile noastre de cultură cenzura ca pe vremea celor mai odioase vremuri. Iar în compensare, domnul regizor sa fie invitat și susținut pentru a finaliza proiectul”, a mai scris Andrei Năstase.
Potrivit lui Năstase, nimeni nu trebuie să cedeze în fata cenzurii regimurilor totalitare și nu mai trebuie să permitem ca astfel de lucruri să se întâmple.
„Acest tip de incidente nu sunt despre politică, despre alegeri, dar sunt despre în competență, dictatură, cenzură, actiuni antidemocratice, în totală opozitie cu valorile pentru care ne-am luptat atâția ani ca să alungăm regimul oligarhic. Fac apel la oamenii de cultură să-și expună poziția în legătură cu acest incident, să îl sancționeze, să nu permită ca astfel de metode sa continue.

Fac apel și la jurnaliști, nu treceți cu vederea astfel de momente de cenzura, altfel curând și voi veți cădea victime ale unor astfel de metode. Investigați, relatați obiectiv, cereți reacții de la instituții și nu închideți ochii la asemenea derapaje antidemocratice”, a mai scris acesta.

Într-un interviu apărut pe un portal autohton, regizorul David Schwartz a declarat că totul a început atunci când scenografa de costume a refuzat să participe la realizarea spectacolului, afirmând că proiectul este „antipatriotic” și „împotriva regimului actual”.

După acest episod, regizorul ar fi vorbit cu Veaceslav Sambriș, director artistic al teatrului. Într-o discuție la care era de față și actrița Vitalia Grigoriu, directorul i-ar fi spus că „nu i se pare nimic în neregulă” și că textul e foarte echilibrat.

Ulterior, însă, potrivit regizorului, Veaceslav Sambriș ar fi primit un telefon de la consiliera „unui organism de conducere a țării”, care i-ar fi spus că a auzit despre conținutul scenariului și ar fi întrebat dacă nu cumva teatrul face „campanie împotriva PAS înainte de a alegeri”.

Cu aproximativ 10 zile înainte de contramandarea repetițiilor, după cum afirmă David Schwartz, Veaceslav Sambriș și Vitalia Grigoriu l-au chemat în birou.

„A început o discuție care m-a lăsat perplex. Slava Sambriș mi-a povestit că s-ar fi întîlnit cu cineva care e din anturajul conducerii politice (…). Ea l-ar fi atenționat că textul circulă deja pe la multă lume, că e foarte problematic și că sunt deja multe discuții despre acest text. Veaceslav Sambriș mi-a spus că, în urma acestei discuții, el nu a dormit toată noaptea, că pur și simplu îi e frică pentru el, și, mai ales, pentru Vitalia Grigoriu”, susține Schwartz.

În reacție, reprezentanții teatrului au numit declarațiile regizorului „manipulatorii” și că acesta ar fi accentuat în viitorul spectacol „identitatea persoanelor publice” din Moldova care au acceptat să ofere informații teatrului sub protecția anonimatului”.

Teatrul a menționat că riscă să fie atras la răspundere „pentru aceste încălcări” iar unii actori antrenați în proiect „au declarat că demisionează din teatru”. În plus, regizorul ar fi intenționat ca la sfârșitul spectacolului să aducă „mulțumiri anumitor persoane, unele dintre ele fiind implicate politic”. Pentru NewsMaker, reprezentanții PAS au declarat că „este libertatea și decizia unui teatru ce spectacole pun în scenă” și că „PAS nu cenzurează nici spectacole, și nici alta formă de exprimare”.