Aproape 180 de mii de lei pentru deplasările Președinției în ultimele luni ale anului 2023. În ce țări a fost Maia Sandu

Adrian Sirbu

Președinția a publicat raportul privind deplasările peste hotare efectuate în perioada septembrie – decembrie 2023. Potrivit documentului, în această perioadă, președinta Maia Sandu și alți oficiali ai președinției au efectuat 13 călătorii în străinătate, care au costat circa 179 000 de lei, notează Newsmaker.md

În ultimele patru luni ale 2023, Maia Sandu și angajații președinției au efectuat 13 deplasări peste hotare: la Belgia, Spania, Marea Britanie, Austria, Cehia, Elveția, Malta, Italia, România, Cipru, Ucraina, Lituania și Turcia.

Din cele 13 deplasări în străinătate, 9 au fost efectuate de angajații președinției, iar 4 – șefa statului și delegațiile care au însoțit-o. Toate deplasările care au fost efectuate în perioada vizată au costat 178 900 de lei. De menționat că, potrivit documentului, pentru deplasările la Austria și România, administrația prezidențială nu a suportat cheltuieli.

Șefa statului și delegațiile care au acompaniat-o au efectuat deplasări în Spania, Cehia, Elveția și Ucraina, în perioada septembrie – decembrie 2023. În Spania, Maia Sandu a fost însoțită de un delegat, iar în Cehia, Elveția și Ucraina – trei.

Deplasarea în Elveția a costat 58 300 lei, în Spania – 32 700 lei, în Cehia – 18 700 lei, iar în Ucraina 5 400 lei. Cea mai scumpă deplasare a fost cea din Elveția (58 300 de lei), iar cea mai ieftină în Italia (1 500 de lei).