Arbuștii de tuia de pe strada Sadoveanu din sectorul Ciocana, „otrăviți” cu gaze toxice. Primăria cere anchetă

Ala Găină

Un nou caz de poluare gravă cu impact asupra mediului a fost semnalat în municipiul Chișinău. Potrivit unui comunicat emis de Primărie, arborii de tuia plantați pe strada Mihail Sadoveanu, în sectorul Ciocana, au fost afectați de o contaminare chimică severă, ce a dus la uscarea masivă a vegetației.

Cercetările efectuate de Laboratorul dendrologic al Grădinii Botanice Naționale „Alexandru Ciubotaru” au arătat că, din cele 113 exemplare de tuia, 104 sunt complet uscate. În urma analizelor de laborator efectuate pe probe de sol și frunziș, s-au identificat urme de monoxid de azot și dioxid de sulf — substanțe toxice care, în contact cu apa și oxigenul, generează acizi periculoși precum acidul sulfuric și acidul azotic. Acești compuși sunt responsabili pentru distrugerea accelerată a arborilor.

Specialiștii au recomandat extragerea completă a arborilor afectați și înlocuirea lor cu specii rezistente la poluare.

Primăria Chișinău, prin Întreprinderea Municipală „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” (Î.M. AGSV), a sesizat instituțiile abilitate și a solicitat deschiderea unei anchete pentru a identifica persoanele responsabile de acest act de poluare deliberată.

Într-o reacție publică, primarul Ion Ceban a calificat incidentul drept un act de vandalism ecologic:

„Cei peste 100 de arbori din sectorul Ciocana au fost otrăviți. […] Sper că făptașii vor fi găsiți. Și îmi este trist și rușine când unii se bucură dacă în oraș se întâmplă ceva rău. În loc să pună mâna și să construim împreună, se comportă ca niște vandali.”