sondaj aur psrm pas 11 iulie

AUR: Încercarea PAS și PSRM de a ne descurajeze prind sondaje de opinie este sortită eșecului

Redacția Liber TV

Ceea ce nu știe Dodon și nici PAS este că rezultatele alegerilor nu sunt influențate de aceste cifre aruncate, este doar o falsă senzație a celor care le folosesc că așa pot direcționa electoratul într-o parte sau în alta.

La momentul de față în Republica Moldova nu există o zi fără să apară un sondaj de opinie, dar cifrele diferă foarte mult, cu o singură constantă însă: PAS și PSRM sunt date la valori mai mari decât cele reale.

Pentru cei care se pricep puțin la politică este ușor să își dea seama dacă un sondaj este corect sau nu.

În primul rând partidul Democrația Acasă a lui Coștiuc și partidul AUR condus de Vlad Bilețchi se află undeva între 4% și 6% fiecare, ambele partide pe un trend crescător. O bună parte din notorietatea celor două se reflectă și în intenția de vot, ori în ambele cazuri vorbim de o notorietate ridicată, chiar dacă pe două zone diferite.

Apoi este vorba despre partidul lui Renato Usatâi. Toate aceste sondaje dau partidul sub 5%, ceea ce reprezintă un fals. Usatâi a reușit să obțină undeva la 16% din voturile directe ale moldovenilor în primul tur de prezidențiale, ceea ce înseamnă că el real nu poate scădea sub 8% cu partidul pe care îl conduce.

Două partide au interesul să răspândească informații false că poate se lasă lumea de treabă și chiar se va ajunge în acea situație. Este vorba despre PAS și PSRM și care folosesc sondajele de opinie nu pentru a-și mobiliza propriul electorat ci pentru a convinge activiștii din celelalte parte să nu mai depună nici un efort.

În realitate partidele din Republica Moldova nu prea există, nu au structuri, sunt pline de oameni slabi și care nu pun umărul la a construi o echipă ci doar pun sunt interesați de propriul buzunar și funcții.