Candidatul PNM, Dragoș Galbur, s-a lansat în cursa electorală: „Trebuie de muncit pentru a avea un Chișinău mai bun”

Ala Găină

Candidatul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, și-a prezentat programul electoral în fața susținătorilor săi. Potrivit lui, trebuie de muncit mult pentru a avea un Chișinău mai bun și promite că echipa sa va reuși să implementeze cele promise.

„Este o responsabilitate enormă pentru mine personal și o experiență absolut nouă, însă am încredere în mine și în oamenii care mă sprijină, și simt că putem face lucruri frumoase atât în Chișinău, cât și în toată Republica Moldova. Eu cred că șansa noastră, eu cred că putem produce o surpriză. Rezultatul e altă poveste, contează și prestația, contează și mesajul cu care vii. Este posibil de transformat și de făcut un Chișinău mai bun”, a declarat Dragoș Galbur.

Conform ordinii preliminare, Dragoș Galbur figurează cu numărul 17 în buletinul de vot.