Ceban cere Guvernului să asigure paza fostului Hotel Național și propune naționalizarea clădirii: „Subiectul a fost politizat, iar toți așteaptă ca Primăria să intervină”

Adrian Sirbu

Primarul capitalei, Ion Ceban, a criticat din nou modul în care este gestionată situația fostului Hotel Național și a anunțat o serie de acțiuni pe care Primăria Chișinău le va întreprinde în perioada următoare. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale.

Ceban a dispus formarea unui grup de lucru, condus de un viceprimar și reprezentanți ai preturii, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru a estima costurile necesare montării unui gard de protecție în jurul clădirii. Primarul a subliniat că, deoarece imobilul este proprietate privată, factura pentru lucrările efectuate va fi transmisă proprietarilor.

Edilul a solicitat și implicarea Guvernului în asigurarea securității zonei, acuzând Executivul că „spune că a făcut ceva sau că nu are treabă cu subiectul”.

Vom cere să fie pusă pază de stat, astfel încât obiectivul și gardul amplasat de Primărie să fie protejate. Dacă nu vor instala camere, le vom pune noi. Pază Primăria nu poate asigura”, a declarat Ceban.

Primarul a venit și cu o propunere politică: dacă Guvernul consideră că fostul Hotel Național este un obiectiv de interes național, atunci clădirea ar trebui naționalizată, iar pe acel loc să fie creată o instituție publică pentru tineri sau alte activități.

Ceban a extins criticile și asupra altor clădiri deținute de stat, dar aflate în stare avansată de degradare: fostul Liceu Real și Filarmonica, obiective la care, spune el, există acces liber și un risc major pentru populație. Primăria va solicita oficial ca acestea să fie securizate prin pază de stat.

Totodată, edilul a anunțat că va cere specialiștilor elaborarea unui proiect de lege pentru reglementarea clară a modului în care trebuie gestionate clădirile abandonate — cine poartă responsabilitatea, ce măsuri pot fi întreprinse și ce soartă pot avea astfel de imobile în timp. Proiectul urmează să fie propus Parlamentului și Guvernului.

Subiectul Hotelului Național a fost foarte politizat. Nimeni nu face nimic și, ca de obicei, toți așteaptă ca Primăria Chișinău să intervină”, a conchis Ion Ceban.