CEC solicită închiderea conturilor care promovează ură și dezinformare online, în contextul alegerilor parlamentare din toamnă

Ala Găină

Comisia Electorală Centrală (CEC) a transmis cereri oficiale către administratorii platformelor TikTok și Facebook, solicitând închiderea mai multor conturi care răspândesc mesaje propagandistice, dezinformări și incitări la ură. Acțiunea vine în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie.

Angela Caraman, președinta CEC, a declarat, într-o emisiune la Jurnal TV, că instituția monitorizează activ spațiul online și că, pentru a preveni influențarea ilegală a opiniei publice, echipa de monitorizare va fi extinsă. „Vom continua să monitorizăm spațiul online, acum vom avea o echipă și mai mare de monitori care se vor concentra pe finanțarea politică și reclamele sponsorizate”, a subliniat Caraman.

Potrivit șefei CEC, o preocupare majoră este identificarea sponsorizărilor obscure, realizate prin intermediul terților. „Acolo unde nu cunoaștem cine este autorul, în ce formă se face sponsorizarea și aceasta nu este reflectată în rapoartele financiare, este necesar să acționăm”, a explicat ea.

Deși combaterea dezinformării nu intră formal în atribuțiile CEC, Caraman a afirmat că instituția a intervenit ori de câte ori a fost necesar pentru a proteja integritatea procesului electoral.

Președinta CEC a comentat și controversele apărute recent în legătură cu măsurile sociale adoptate de Guvern în preajma campaniei electorale, subliniind că trebuie evitată confuzia dintre politicile publice și mita electorală. „Trebuie să facem deosebirea dintre o persoană care propune bani ca să influențeze votul și activitatea executivului care implementează măsuri sociale. Altfel, ajungem în situația absurdă în care niciun guvern nu ar mai putea majora salarii sau alocații în an electoral”, a punctat Caraman.

Campania electorală oficială va începe cu 30 de zile înainte de scrutin, iar autoritățile electorale îndeamnă cetățenii și concurenții electorali la respectarea regulilor și la un comportament responsabil în mediul online.