Cererea de revizuire a cauzei penale în privința lui Vlad Filat, respinsă de CSJ

Ala Găină

Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de revizuire a dosarului în care fostul premier Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă.

Decizia Curții Supreme de Justiție, care este irevocabilă, a fost pronunțată de un complet format din cinci judecători, adică Ion Malanciuc, Oxana Parfeni, Ghenadie Eremciuc, Lilia Roic-Botezatu și Stella Bleşceaga.

„Respinge cererea de revizuire depusă de către Vladimir Filat și avocații acestuia,Viorel Berliba și Tudor Osoianu, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani din 27iunie 2016, deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie2016 și împotriva deciziilor Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 22februarie 2017, 12 decembrie 2017 și 25 februarie 2021”, se arată în hotărârea CSJ.

Vlad Filat declară că a fost condamnat ilegal și judecat cu „ușile închise” într-un „stat capturat”, iar judecarea cauzei într-un proces public îi va asigura nu numai respectarea drepturilor fundamentale, dar și îi va oferi ocazia să-și demonstreze nevinovăția.

„Pentru a restabili dreptatea, am solicitat Curții Supreme de Justiție repararea încălcărilor fundamentale comise de instanțele naționale la judecarea cauzei. De data aceasta, instanțele naționale urmează să țină cont de constatările Curții europene din hotărârea de condamnare a statului și anume de faptul că nu am avut parte de un proces public în cadrul căruia să pot să mă apăr și să-mi demonstrez nevinovăția. Curtea, de asemenea a admis că au fost încălcate și alte drepturi din cadrul unui proces echitabil, precum refuzul de audia martori, numirea expertizelor, etc.”, a scris pe pagina sa de socializare fostul premier.

În luna mai a acestui an, Vlad Filat a fost achitat în al doilea dosar al său pentru spălare de bani, decizia fiind luată de judecători „pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii”.

În cauza penală pentru spălare de bani, Vlad Filat a fost acuzat că, în 2013, ar fi încheiat un contract de asistență în campania electorală cu o companie de consultanță din SUA, plătind peste 12 milioane de lei moldovenești prin intermediul companiilor gestionate de o rudă a sa, iar sursele financiare proveneau din „Banca de Economii” – una dintre cele trei bănci devalizate în 2014.

La începutul anului trecut, Vlad Filat a câștigat la CEDO procesul în care reclama că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, statul vecin fiind obligat să-i plătească o despăgubire de 7.500 de euro fostului prim-ministru.

Vlad Filat a condus Guvernul Republicii Moldova în perioada 2009 – 2013, iar apoi a fost deputat pe listele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), partid pe care l-a fondat și pe care îl conduce în momentul de față.