Chișinăul ar putea oferi regiunii transnistrene, cu ajutorul UE, un suport financiar de 60 de milioane de euro
Chișinăul poate oferi, cu suportul UE, un suport financiar de 60 milioane euro pentru regiunea transnistreană, însă cu câteva condiționalități pe care scrie să le realizeze Tiraspolul, anunță deputatul PAS, Radu Marian, într-o postare pe rețelele sociale.
Potrivit reprezentantului guvernării, printre aceste condiții se numără:
▪️Acțiuni concrete prin care se respectă drepturile omului și libertățile fundamentale în regiune, și care trebuie convenit cu Guvernul Republicii Moldova până a fi valorificat ajutorul.
▪️Un plan asumat prin care se actualizează treptat tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune.
▪️Companiile mari care exportă produse vor trebui să achite prețurile de piață pentru energie.
▪️Excluderea consumatorilor industriali cu consum mare de energie din pachetul de sprijin.
Regiunea transnistreană trece printr-o criză energetică acută, după ce concernul rus Gazprom a oprit livrările de gaze pe 1 ianuarie, ca urmare a expirării unui acord de tranzit prin Ucraina. Gazprom a condiționat furnizarea de gaze prin achitarea de către Chișinău a unei pretinse datorii istorice de peste 700 de milioane de dolari, pe care autoritățile moldovene nu o recunosc, bazându-se pe rezultatele unui audit internațional.