Comisia de la Veneția, aviz CRITIC la adresa guvernării PAS. Ce spun experții despre interdicția de a participa la alegeri

Ala Găină

Cele mai recente modificări legislative adoptate în Republica Moldova, cu privire la lipsa condițiilor necesare de a fi alese a persoanelor care au legătură cu partidele politice declarate neconstituţionale, impun restricţii excesive ale dreptului de a candida. Este concluzia Comisiei de la Veneția, care a publicat un aviz, după ce guvernarea a decis, în 4 octombrie, cu două zile înaintea începerii campaniei electorale, să individualizeze lista persoanelor care nu au au dreptul să candideze în alegeri.

Experții europeni au observat că noile prevederi sunt „mai individualizate” decât cele anterioare, care la fel au fost criticate de Comisia de la Veneția și abrogate de Curtea Constituțională, pe motiv că „erau generale și nu ofereau posibilitatea ca interdicțiile să fie contestate”.

Autorii avizului au menționat că interdicția de a candida se referă și la persoanele care au statut de bănuiți sau învinuiți, vinovăția lor nefiind confirmată de o hotărâre judecătorească. De asemenea, experții europeni văd un risc în faptul că orice persoană menționată în decizia Curții Constituționale poate fi oprită de la participarea la alegeri. În opinia Comisiei de la Veneția, e nevoie de mai multe probe pentru a arată că acțiunile lor au contribuit la declararea partidului neconstituțional.

În concluzie, experții au menționat că interdicția poate fi justificată, dacă este însoțită de un mecanism în care autoritățile competente și instanțele de judecată pot verifica dacă o anumită persoană corespunde criteriilor prevăzute în lege.

Guvernarea a decis, la 4 octombrie, cu două zile înaintea începerii campaniei electorale, să individualizeze lista persoanelor care nu au au dreptul să candideze în alegeri, într-o încercare de a-i împiedica pe reprezentanții fostului partid „ȘOR” să participe în exercițiile electorale.

Restricția a vizat persoanele care „sunt bănuite, învinuite sau inculpate de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument la declararea neconstituționalității partidului politic; au fost excluse din scrutinele electorale anterioare, ca urmare a încalcarii principiului finanțării transparente; au fost incluse în sancțiunile internaționale reținute”.