Comisia Europeană va cere miercuri începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova Moldova

Adrian Sirbu

Executivul Uniunii Europene va recomanda miercuri ca blocul comunitar să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Moldova, odată ce aceste ţări vor îndeplini condiţiile restante, au declarat luni doi oficiali europeni, citaţi de Reuters.

Ambii oficiali UE au declarat că această recomandare înseamnă că negocierile oficiale cu Kievul şi cu Chişinăul ar putea începe anul viitor. Executivul european va formula această recomandare, însă decizia finală aparţine liderilor UE, care ar putea aproba-o la summitul pe care îl vor avea în decembrie.

Republica Moldova şi Ucraina au primit statutul de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană în vara anului trecut, iar următoarea etapă în drumul către UE ar fi începerea negocierilor de aderare şi îndeplinirea unor condiţii-cheie stabilite de UE.

În ceea ce priveşte Republica Moldova, pentru începerea negocierilor propriu-zise de aderare, Chişinăul trebuie să îndeplinească nouă recomandări formulate anul trecut de Comisia Europeană. Domeniile vizate sunt justiţia, combaterea corupţiei şi crimei organizate, dez-oligarhizarea, reforma administraţiei publice şi a serviciilor publice, managementul finanţelor publice, consolidarea rolului societăţii civile în procesele decizionale şi protejarea drepturilor omului.

După un an, Chişinăul a îndeplinit trei din cele nouă recomandări, potrivit unui raport intermediar din vara 2023, care constata că Moldova şi-a făcut cel mai bine temele.