Vlad Bilețchi, scrisoare deschisă către Laura Codruța Kovesi: „Cândva, urmăream cu admirație prestația dvs în lupta cu corupția și pentru apărarea drepturilor și libertăților, astăzi am fost profund dezamăgit”

Ala Găină

„De ce să strângi mâna unui Procuror General interimar fără independență, numit de două ori pe criterii politice și căruia îi aparține celebra exclamație: CEDO-H**edo?”. Este întrebarea adresată de liderul unionist, Vlad Bilețchi către procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi. În cadrul unei scrisori deschise, Bilețchi s-a arătat dezamăgit de faptul că Kovesi, renumită pentru lupta împotriva corupției, s-a întâlnit și a dat mâna cordial cu Dumitru Robu, numit mai întâi de Dodon și apoi de Maia Sandu pe criterii politice și contrar legii.

„Scrisoare deschisă!

Doamna Laura Codruța Koveși!

În cadrul vizitei dvs la Chișinău, ați avut o întrevedere și o strângere de mână cu Procurorul General interimar Robu, numit mai întâi de Dodon (un corupt cercetat penal), iar acum de Sandu (în ambele cazuri pe criterii politice).

Despre faptul că Dodon și Sandu pot avea încredere în aceeași persoană să fie Procuror General nici nu mai spun – e o nebunie totală.

Procuror General interimar numit în funcție contrar legii și prin încălcarea flagrantă a procedurii. CEDO și Comisia de la Veneția spun clar acest lucru și curând Republica Moldova va fi obligată să plătească despăgubiri fie să-l repună în funcție pe Alexandr Stoianoglo.

Vreau să vă întreb, de ce să strângi mâna unui Procuror General interimar fără independență, numit de două ori pe criterii politice și căruia îi aparține celebra exclamație: CEDO-Huedo?

Traduc în română: CEDO-PULEDO.

Cu siguranță această frază reflectă respectul și spiritul legii și dreptății unui procuror care vrea să facă justiție și dreptate.

Am urmărit atent și conferința de presă la care ați participat și am remarcat cu rușine cum ați ascuns sub preș, deși știați prea bine – Cazul Ministrei Nemerenco. Caz de deturnare a fondurilor europene în interes propriu în privința căruia procurorii europeni deja au demarat o anchetă penală. Ați ocolit subiectul ca și cum nu ați cunoaște nimic…

Semnați acorduri, stați la o masă cu viitorii penali, vă prefaceți că nu cunoașteți despre cazul Nemerenco…

Cândva, urmăream cu admirație prestația dvs în lupta cu corupția și pentru apărarea drepturilor și libertăților, astăzi am fost profund dezamăgit.

Duble standarde și atitudine selectivă – iată cum se numește prestația Dvs, doamna Codruța, la Chișinău.

Noi, cetățenii liberi, am tras concluzii de rigoare.

Să trăiți!”, se arată în scrisoarea deschisă a liderului unionist, Vlad Bilețchi.