Controverse privind mobilizarea diasporei în caz de război: Alexandr Berlinschii îl acuză pe ministrul Apărării de dezinformare

Adrian Sirbu •

Scandal în Parlament pe marginea noilor reglementări privind starea de asediu și de război. Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, îl acuză pe ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, că dezinformează populația susținând că diaspora nu ar fi vizată de proiectul de lege.

Parlamentarul a prezentat articolul din document care obligă explicit cetățenii aflați peste hotare să se întoarcă de urgență în țară în caz de mobilizare.

Reacția deputatului vine după ce ministrul Apărării a afirmat că moldovenii din diaspora nu sunt vizați de noile măsuri pe motiv că termenul „diaspora” nu apare direct în textul legii.

Alexandr Berlinschii a contrazis categoric aceste declarații, invocând prevederile exacte ale articolului 20, alineatul (6) din proiectul elaborat de chiar Ministerul Apărării. Potrivit acestui text, cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare care primesc ordin de chemare în urma mobilizării au obligația legală de a întreprinde toate măsurile necesare pentru a reveni în țară și a se prezenta la autoritățile competente.

„Domnule Nosatîi, aceasta este prevederea din propriul dumneavoastră proiect! Dumneavoastră fie dezinformați cu bună știință, fie nu ați citit proiectul de lege care a fost elaborat”, a declarat Alexandr Berlinschii, solicitând transparență maximă și explicații clare pentru cetățeni.

În același context, deputatul a reafirmat poziția formațiunii din care face parte privind necesitatea reformării radicale a sistemului militar din Republica Moldova. Berlinschii a subliniat că țara are nevoie de trecerea completă la un sistem profesionist, renunțându-se la încorporarea obligatorie.

„Trebuie să avem o armată doar de profesioniști, bine dotată, instruită și cu salarii decente”, a punctat parlamentarul.

Inițiativa de eliminare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la o armată bazată exclusiv pe contract a fost lansată de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi. Proiectul de modificare a Constituției în acest sens a fost depus deja la Curtea Constituțională pentru obținerea avizului, urmând să intre ulterior în dezbaterea Parlamentului.