„Corectăm statistica împreună”. Iurie Ciocan îndeamnă oamenii să se declare români la recensământ

Ala Găină

„Recensământul este o ocazie unică, pentru a pune punct uneia dintre cele mai mari probleme, care ne împiedică să ne dezvoltăm, și anume criza identitară”. O spune președintele filialei PSD în Republica Moldova, Iurie Ciocan, care îndeamnă oamenii să declare la recensământ că vorbesc limba română și sunt români.

„Să le nu mai lăsăm loc de speculații politicienilor rău intenționați, care profită de incertitudinile legate de identitatea noastră și seamănă confuzie, pentru nu ne permite să înțelegem cine suntem și, respectiv, ce avem de făcut.

Mă refer la cei care perpetuează minciuna sovietică, potrivit căreia moldovenii și românii sunt popoare diferite care vorbesc limbi diferite. Nu, moldovenii din Republica Moldova sunt ROMÂNI, ca și cei aproape 8 milioane de moldoveni care locuiesc pe partea cealaltă a Prutului, la fel ca dobrogenii, oltenii, bănățenii, ardelenii, muntenii, maramureșenii, bucovinenii”, a scris Iurie Ciocan pe facebook.
Potrivit lui, acest adevăr trebuie spus și acceptat, pentru că doar atunci când vom înțelege clar cine suntem, abia atunci vom ști ce trebuie să facem. O societate formată pe bază de minciună nu se poate dezvolta.

„De aceea, vă îndemn pe toți, ca la acest recensământ, la întrebările cine suntem și ce limbă vorbim, să spunem ADEVĂRUL: sunt ROMÂN, vorbesc LIMBA ROMÂNĂ. Ca să punem punct acestei crize lungi și grele, provocată de dușmanii neamului nostru!

Chem pe toată lumea de bună credință să se alăture acestei campanii, ca acest mesaj să ajungă în fiecare localitate, în fiecare casă. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a conchis Iurie Ciocan.