Cristian Hrițuc, analist român: “Actualul primar de Chișinău, Ion Ceban, are toate șansele să câștige un nou mandat încă din primul tur”

Adrian Sirbu

Analistul politic român, Cristian Hrițuc, consideră că actualul primar de la Chișinău, Ion Ceban, are toate șansele să câștige un nou mandat încă din primul tur. Sondajele de opinie făcute chiar de PAS îl arată la o cotă de peste 50%.

“O victorie a lui Ceban din primul tur ar fi un dezastru pentru PAS. O victorie din două tururi ar putea fi o înfrângere ”digerabilă”.
La Chișinău, campania actuală aproape că ”nu se vede”. Există un dezinteres major. Asta și din cauza candidaților, dar și pentru că s-a creat impresia că sunt alegeri cu rezultat așteptat. Ceban nu poate fi învins. Principalul contracandidat al lui Ceban, Lilian Carp (PAS) este mult mai puțin atractiv decât alți candidați ( Chironda de exemplu) și în plus poartă pe umeri și ”bolovanul guvernării”, a scris analistul român pe Facebook.

Potrivit lui Cristian Hrițuc, un succes acum, o recâștigare a primăriei Chișinăului, îl va face cel mai legitim contracandidat al Maiei Sandu, mai ales când Dodon e politicianul expirat.

Este prea târziu ca teza anti-Ceban-omul Rusiei să mai prindă. Actualul primar general a știut să joace pe acest subiect, a contracarat-o făcând vizite în vest, în România, SUA, Austria, Franța. Nu a intrat în dispute pe această temă. O perioadă această teză a fost ca inexistentă pentru PAS. L-au lăsat să defileze, iar acum au scos-o de la naftalină. Prea târziu.

Ceban s-a mutat cu totul de la stânga la centru. Acum are abordarea pe care a avut-o PAS ul în trecut, ”să nu lăsăm geopolitica să ne dezbine”. Îl ajută și trecutul, PAS a făcut guvernul împreună cu PSRM, au bătut palma și nu mai contează acum că au făcut-o pentru a-l scoate pe Plahotniuc din viața politică. Trecutul se amestecă, memoria poporului e de scurtă durată, rămân chestiile mari, iar primarul general știe să se folosească de ele.
Asta e, când dormi în ghete, rezultatul se vede.
Mai rămâne acum o singură necunoscută, va candida Ceban la președinția Moldovei după ce va obține un nou mandat de primar?”, a mai scris Hrițuc.