De Ultimă Oră

CEC exclude candidatul „Democrației Acasă” Victor Perțu din cursa pentru Primăria Orhei

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis astăzi excluderea lui Victor Perțu, candidatul Partidului „Democrația Acasă”, din cursa electorală pentru func…

Actualizat acum 22 de ore

Criză de combustibil la orizont? Guvernul Munteanu caută soluții după discuțiile privind Lukoil Moldova

Ala Găină

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că Guvernul analizează atent situația companiei Lukoil în Republica Moldova și caută soluții care să garanteze continuitatea aprovizionării cu carburanți, în special pentru Aeroportul Internațional Chișinău.

„Noi discutăm această situație fiindcă nu putem să adoptăm decizii pripite peste noapte. Trebuie să găsim o soluție rezonabilă care ne-ar garanta securitatea energetică. Aeroportul Chișinău este poarta țării, nu putem să-l lăsăm fără aprovizionare”, a declarat Munteanu în cadrul ședinței de Guvern.

Premierul a subliniat că executivul lucrează la o formulă „rezonabilă”, care să asigure funcționarea infrastructurii strategice și să respecte cadrul legal. „Sunt diferite soluții. Ne gândim care e calea cea mai bună, pentru că trebuie să păstrăm și angajamentele noastre și să facem totul în cadru legal”, a spus el, răspunzând la întrebarea unui jurnalist despre o posibilă naționalizare a activităților Lukoil.

Guvernul nu a exclus complet această opțiune, însă Munteanu a reiterat că orice decizie va fi luată doar după o analiză complexă și în limitele legii.

Potrivit datelor oficiale, Lukoil deține o poziție dominantă pe piața carburanților din Republica Moldova: 50% din importurile de motorină și 32% din cele de benzină. Compania este, totodată, unicul furnizor de combustibil pentru Aeroportul Internațional Chișinău.

În anul 2024, Lukoil Moldova a raportat o cifră de afaceri de 9,9 miliarde de lei, fiind urmată de Rompetrol (9,7 miliarde lei) și Petrom (3 miliarde lei).