
CUB propune un program național pentru repatrierea diasporei: locuințe accesibile și centre pentru vârstnici
Partidul CUB – Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, condus de Igor Munteanu, anunță lansarea unui proiect amplu dedicat repatrierii cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare, pe care îi consideră „un pilon strategic al dezvoltării naționale”.
Potrivit CUB, circa 1,3 milioane de moldoveni trăiesc în străinătate, dar mulți își doresc să revină în țară. Pentru a facilita acest proces, formațiunea propune un program integrat de reintegrare socio-economică, care include:
- Construcția a peste 3.000 de locuințe moderne și accesibile, în următorii trei ani, în special în regiunile afectate de depopulare.
- Prețuri estimate între 40.000 – 55.000 euro pe unitate locativă, cu finanțare combinată din fonduri publice, credite preferențiale și contribuții din economiile diasporei.
- Crearea a peste 5.000 de locuri de muncă în construcții și sectoarele conexe.
- Suport complet pentru repatriați, inclusiv recunoașterea calificărilor profesionale, acces la servicii sociale și programe de integrare.
O altă componentă majoră a inițiativei vizează repatrierea vârstnicilor, estimată la circa 100.000 de persoane. În acest scop, CUB propune o rețea națională de centre geriatrice moderne, publice și private, dedicate repatriaților seniori. Aceste centre ar urma să ofere servicii medicale, de îngrijire și socializare, cu accent pe incluziunea socială și protecția persoanelor în vârstă.
„CUB transformă diaspora într-un pilon solid al dezvoltării noastre. Susține ‘O casă pentru revenirea acasă’ și fii parte din schimbare”, a declarat Igor Munteanu, președintele partidului.