dd

Daniel Ioniţă: Premisele fundamentale ale relațiilor dintre România și Republica Moldova sunt date de comuniunea de limbă, istorie, civilizație și cultură

Olesea Coragău

Potrivit ambasadorului Ioniță, România este interesată de stabilitatea Republicii Moldova și de menținerea cursului european al acesteia.

„Premisele fundamentale ale relațiilor dintre România și Republica Moldova sunt date de comuniunea de limbă, istorie, civilizație și cultură. România poate fi un model de integrare europeană pentru Republica Moldova, iar faptul că mulți cetățeni ai Moldovei au și cetățenie română reprezintă în sine un avantaj. În ultimii ani s-au făcut pași concreți în ceea ce privește cadrul juridic și mecanismele constituționale ale cooperării bilaterale, iar aceste procese trebuie să continue”, a menționat oficialul.

În aceeași ordine de idei, ambasadorul român a remarcat două obiective prioritare pentru mandatul său. „Unu, susținerea parcursului european al Republicii Moldova și doi, reconectarea strategică, politică, dar și fizică a Moldovei la spațiul european. Asta pentru că România rămâne pe mai departe cel mai solid și onest partener al Chișinăului pe traseul său european. Atât partenerii europeni, cât și SUA așteaptă acum un angajament serios din partea Chișinăului față de programul de reforme”, a declarat Daniel Ioniță.