De Ultimă Oră

(VIDEO) Tensiuni în Orientul Mijlociu. Peste 300 de drone au fost lansate de Iran noaptea trecută asupra Israelului. Reacția comunității internaționale

Iranul a atacat Israelul cu peste 300 de drone și rachete, a anunțat armata israeliană, precizând că 99% dintre ele au fost interceptate și au existat d…

Actualizat acum 2 ore

Dictatură? Tiraspolul îi va pedepsi penal pe cei, care vor depune plângeri privind violarea drepturilor omului

Ala Găină

Așa-numitul „soviet suprem” din regiunea transnistreană, a votat ieri, 25 mai, în a 2-a lectură, modificări la codul penal local. Astfel, persoanele care se vor adresa la instituțiile naționale „străine”, inclusiv cele subordonate Chișinăului, CtEDO, cu privire la abuzurile comise de reprezentanții structurilor din stânga Nistrului, vor fi pedepsite penal. Acestea riscă până la 10 ani privațiune de libertate.

Asociația Promo-LEX a publicat un apel la 22 februarie, prin care a solicitat factorilor de decizie, inclusiv Guvernului Republicii Moldova, Misiunii OSCE, precum și partenerilor de dezvoltare să întreprindă acțiuni prompte în vederea neadmiterii promovării unui „proiect de lege” care ar restrânge dreptul persoanelor din regiunea transnistreană să depună plângeri și demersuri cu privire la violarea drepturilor sale.

În pofida apelurilor și atenționărilor legate de neadmiterea acestui ”proiect de lege” administrația secesionistă l-a aprobat în lectură finală.

„Acest fapt demonstrează dorința regimului de a institui un sistem de persecutare a oricăror persoane care vor îndrăzni să se expună asupra violărilor grave ale drepturilor omului în regiune.

În contextul actual al războiului declarat de către Rusia, care asigură jurisdicția de facto a regiunii, precum și ieșirea acestei țări din formatele internaționale de respectare a drepturilor omului, instituirea unor măsuri de acest gen de către administrația secesionistă va izola definitiv regiunea. În consecință ar exista riscul unor repercusiuni fără precedent în regiune și izolarea definitivă a regiunii” declară asociația Promo-Lex..

În context, Promo Lex solicită repetat Guvernului Republicii Moldova, precum și instituțiilor partenere continuarea efortului de monitorizare a situației drepturilor omului și încurajarea victimelor violărilor drepturilor omului din regiune să comunice faptele ilegale. Totodată asociația solicită aplicarea măsurilor de presiune care sunt le îndemână în vederea determinării la renunțarea acestor măsuri radicale.