
(DOC) Ordinul privind vizionarea filmului „Siberia din oase”, contestat în instanță de un părinte. Caraman: „Directorii nu au dreptul să difuzeze filmul”
Ministerul Educației și Cercetării a fost acționat în judecată de cel puțin un părinte care solicită anularea ordinului ce prevede vizionarea filmului „Siberia din oase” de către elevii claselor V–XII. Informația a fost făcută publică de deputata Partidului Comuniștilor, Diana Caraman, care susține că mai mulți părinți ar fi contestat măsura în instanță, cu sprijinul parlamentarilor PCRM.
Potrivit documentului publicat de Caraman pe Facebook, părinții invocă faptul că ordinul emis de ministrul Dan Perciun ar fi fost emis fără aviz psihopedagogic, iar filmul nu figurează în planul-cadru pentru anul școlar 2024–2025. De asemenea, este menționată o presupusă încălcare a Legii privind protecția copilului împotriva informațiilor cu impact negativ.
„Până la examinarea cauzei în instanță, ordinul trebuie suspendat, ceea ce înseamnă că directorii școlilor nu au dreptul să difuzeze filmul elevilor”, a declarat Diana Caraman.
Controversa a ajuns și în plenul Parlamentului, unde subiectul a fost dezbătut de mai mulți deputați. Parlamentarul BCS Vladimir Odnostalco a criticat în termeni duri decizia Ministerului Educației.
„Acest film are caracterul unui atac psihologic și psihic asupra copiilor. Acest film este destinat categoriei de vârstă 14+, iar domnul Perciun obligă toți elevii, începând cu clasa a cincea, să vizioneze acest film. Am subliniat că, deja, grupuri de părinți au depus în instanță o sesizare pe acest subiect”, a declarat Odnostalco.
În replică, deputata PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei a apărat inițiativa Ministerului, insistând asupra importanței cunoașterii trecutului istoric traumatic.
„Importanța istoriei vii, a istoriei orale, povestite de către cei care au trecut prin aceste orori, este enormă. Noi trebuie să cunoaștem aceste lucruri, copiii noștri trebuie să cunoască aceste lucruri, pentru ca niciodată ororile unui asemenea regim, care a distrus vieți omenești, să nu se mai repete”, a subliniat parlamentara.
Filmul documentar „Siberia din oase” prezintă mărturii ale deportaților în Siberia în perioada regimului sovietic și a fost recomandat recent de Ministerul Educației pentru vizionare în școli, în contextul promovării memoriei victimelor represiunilor politice.