(DOC) Scandalul dintre Ion Ceban și Dan Perciun continuă. Ceban: guvernarea se face „moartă în popușoi”
Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, continuă să adreseze critici Guvernului pentru gestionarea deficitară a fondurilor alocate sectorului educațional.
Într-o postare pe rețele sociale, edilul a declarat că suntem, din nou, într-o situație în care guvernarea se face „moartă în popușoi” și iese cu declarații aberante.
„Mai jos găsiți lista documentelor confirmative, unde au prevăzut doar 36,9 milioane de lei din cele 201 milioane necesare, conform legii, pentru a fi alocate de către Guvern pentru salariile și premiile profesorilor. Este o obligație directă a statului, nu a Primăriei”, scrie edilul.
Totodată, Ion Ceban a precizat că va prezenta o listă detaliată a instituțiilor de învățământ care vor rămâne fără fonduri suficiente pentru a plăti salariile cadrelor didactice, din cauza „relei intenții” a guvernării.
„Guvernarea crede că va face rău mie personal sau Primăriei, dar, de fapt, îi lasă pe profesori fără salarii”, a adăugat Primarul General.
Mai jos, în declarația sa, Primarul General a prezentat și documentul care arată cum și-au mărit salariilor lor cu 300 de milioane de lei.
Anterior, Ministrul educației, Dan Perciun, a dat asigurări că toți profesorii își vor primi salariile pentru luna decembrie. Promisiunea demnitarului vine ca reacție la declarațiile edilul capitalei, Ion Ceban, care a acuzat Guvernul că a transferat primăriei doar 36 din 200 de milioane de lei, pentru salariile și premiile profesorilor.
„Toate obligațiile salariale față de angajații din sistemul educațional vor fi respectate. La următoarea ședință de Guvern va fi aprobată rectificarea bugetului de stat, care prevede alocarea resurselor financiare suplimentare pentru toate autoritățile publice locale”, a concretizat ministrul Educației.