De Ultimă Oră

Furt din tezaurul dacic al României, în Olanda! Hoții au provocat o explozie pentru a intra muzeul din Assen și au fugit cu Coiful de aur de Coțofenești și alte piese

În dimineața zilei de 25 ianuarie 2025, un incident deosebit de grav a avut loc la sediul Muzeului Drents din Assen, Olanda, unde se desfășura expoziția…

Actualizat acum 9 ore

Dorin Recean: Viitorul negociator-șef al Republicii Moldova pentru aderarea la UE va fi un vicepremier

Ala Găină

Viitorul negociator-șef al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană va fi un vicepremier, a declarat șeful Executivului, Dorin Recean pentru portalul nordnews.md. Oficialul nu a dat nume, dar a menționat că această persoană va trebui să interacționeze și să colaboreze cu alte ministere și agenții, scrie Radio Moldova

„Negociatorul șef va fi asistat de Biroul de integrare europeană care deja a fost aprobat. Acolo va fi asistat de aproximativ 40 de persoane. Ele vor lucra pe 6 clustere în care sunt împărțite capitolele din aquis-ul comunitar. În acest fel vom asigura interacțiunea, pe de o parte, a tuturor instituțiilor publice, iar pe de altă parte, a negociatorilor. Este un exercițiu foarte laborios, responsabil și care presupune o înțelegere profundă a aquisu-lui comunitar și a realității Republicii Moldova”.

Dorin Recean a menționat că în luna ianuarie 2024 va începe procesul de screening a legislației Republicii Moldova.

Amintim că pe 14 decembrie, Consiliul European a votat începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.