Doritorii de a obține cetățenia română vor trebui să cunoască, obligatoriu, limba română. Modificările, aprobate de Guvernul de la București

Ala Găină

Cei care doresc să redobândească cetățenia română vor fi obligați să cunoască limba română. Guvernul de a București a adoptat o ordonanță de urgență prin care a reintrodus proba interviului, eliminată anterior.

Potrivit proiectului de lege, condițiile pe care va trebui să le îndeplinească, pentru a putea cere cetățenia română, un apatrid sau un cetățean străin, inclusiv cea legată de termenul de ședere, sunt:

– la data cererii este titular al dreptului de ședere pe termen lung ori al dreptului de rezidență permanentă, în România, în condiţiile legii, şi locuieşte legal pe teritoriul României de cel puţin opt ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetățean român și conviețuiește cu acesta, de cel puțin cinci ani de la data căsătoriei;
– dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român şi atașament față de valorile supreme ale acestuia, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins sau a sprijinit asemenea acţiuni;
– a împlinit vârsta de 18 ani;
– are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;
– este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
– cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
– cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.

În plus, deoarece, potrivit Constituţiei, „în România, limba oficială este limba română”, iar cunoașterea limbii statului a cărui cetățenie o solicită este unul din principalii indicatori de integrare a solicitantului de cetăţenie, proiectul introduce drept condiție obligatorie pentru redobândirea cetățeniei române, supusă anume verificării, cunoașterea de către solicitant a limbii române.

De asemenea, termenul de opt ani de ședere în România, condiție necesară pentru solicitarea acordării cetățeniei române, va putea fi redus cu până la trei ani (acum, termenul se poate reduce la jumătate) dacă solicitantul îndeplinește o serie de condiții, face dovada participării sale active la viaţa economică a societăţii româneşti ori, după caz, a unor realizări educaționale relevante sau a unei contribuții deosebite în domeniul cultural, al promovării drepturilor omului, al angajamentului social sau de voluntariat şi este:

– cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori este cetățean al Confederației Elvețiene;
– născut pe teritoriul României, iar la data nașterii sale părinții săi sau, după caz, unul dintre aceştia, locuia legal pe teritoriul României.

Pentru ca proiectul de lege să intre în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.