Dosarul Energocom: Urmărirea penală pe numele lui Igor Dodon, finalizată
Procuratura Generală a anunțat marți, 9 august, că a finalizat acțiunile de urmărire penală pe episodul incriminat ex-președintelui Igor Dodon, vizat în cadrul cauzei penale, denumit generic „Energocom”. În context, învinuitul și apărătorii săi s-au prezentat în fața procurorilor din cadrul Procuraturii Generale, unde au fost informați în modul prevăzut de lege despre finisarea acțiunilor de urmărire penală.
Prin urmare, după aducerea la cunoștință învinuitului și apărătorilor săi despre finisarea urmăririi penale, s-a stabilit un grafic cu privire la locul și termenul în care aceștia pot lua cunoștință de materialele urmăririi penale, în condițiile specificate de art.293-294 din Codul de procedură penală.
În cadrul acestui dosar penal, fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat (art.46, art.328 alin.(3) din Codul penal).
Învinuirea formulată fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.
Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 – iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului.
Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
În acest context, procurorii menționează că în cadrul urmăriri penale au fost obținute probe, care dovedesc caracterul prejudiciabil al contractului de achiziție a energiei electrice nominalizat supra, încheiat în detrimentul intereselor statului, și anume existența la acel moment a contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate de către ЗАО ,,Молдавская ГРЭС” cu agenți economici din străinătate la prețuri mult mai mici decât prețul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom” de la companie străină din Ungaria, energiei electrică care era livrată prin rețelele electrice al R. Moldova în baza unui contract de agent dintre SA „Energocom” în calitate de Executor și ЗАО ,,Молдавская ГРЭС” în calitate de Client.
Concomitent, aceste acțiuni, potrivit acuzatorilor, au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.
„Episodul încriminat ex-Președintelui Republicii Moldova, a fost disjuns într-o procedură separată din dosarul de bază. Totodată, aferent subiectului investigat, concretizăm că, urmărirea penală continuă în privința unor persoane fizice, companii străine, înregistrate în zone off-shor, pe contul cărora au fost transferate o parte din mijloacele financiare rezultate din contractul privind procurarea energiei electrice de către SA „Energocom”, unele dintre care sunt parte a grupului criminal organizat condus de Vladimir Plahotniuc, prin intermediul persoanelor sale de încredere, inclusiv Vladimir Andronachi, care sunt beneficiarii finali a unei părţi din mijloacele financiare obținute din „schema cu energia electrică”, menționează PG.
La fel, investigațiile penale în continuare vizează și transferurile mijloacelor bănești din „schema cu energia electrică” efectuate în contul unui partid politic din Republica Moldova, persoane fizice și companii afiliate unor persoane cu funcții de rang înalt în stat, mai menționează acuzatorii.
Despre rezultatele acestor acțiuni, procurorii vor informa ulterior, în măsura în care prezentarea unor date din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.
„În acest context, ținem să asigurăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal”, se mai precizează în nota PG.