
Două persoane din Soroca, condamnate la doi de închisoare pentru coruperea alegătorilor la alegerile prezidențiale și referendumul din 2024
Procuratura Soroca a obținut o nouă sentință de condamnare într-o cauză penală de învinuire a două persoane de corupere a alegătorilor, în favoarea unui bloc electoral neînregistrat oficial, în toamna lui 2024.
Așadar, în perioada septembrie – octombrie 2024, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, inculpatele contribuit la pregătirea și organizarea unor activități politice și electorale în sprijinul unui candidat. Scopul urmărit era să determine alegătorii să voteze așa cum le-au cerut organizatorii (cu privire la care urmărirea penală continuă).
Potrivit procurorilor din Soroca, activitățile desfășurate de inculpatele cu vârsta de 64 de ani au inclus recrutarea persoanelor, convingerea acestora, colectarea datelor și instigarea la instalarea aplicației mobile „PSB” (Promsvyazbank) pentru primirea banilor promiși (5000-15000 ruble rusești).
Pentru faptele comise, instanța de judecată a stabilit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru una din inculpate și 2 ani de închisoare pentru a doua inculpată. Executarea pedepselor a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani cu stabilirea unui set de restricții, inclusiv participarea la programe probaționale.
Potrivit Procuraturii Generale, condamnările pronunțate constituie un semnal clar privind combaterea fermă a tentativelor de afectare a integrității proceselor electorale și reflectă angajamentul autorităților de a sancționa orice formă de corupere a alegătorilor.