
Dragoș Galbur (PNM): „Numirea lui Serebrian și Kulminski în funcții de ambasadori este o evacuare politică, nu o promovare”
Președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, critică dur recentele numiri ale lui Oleg Serebrian și Vladislav Kulminski în funcțiile de ambasadori ai Republicii Moldova în Turcia și, respectiv, Statele Unite ale Americii. Într-o declarație transmisă presei, Galbur susține că aceste decizii nu reprezintă promovări diplomatice, ci „evacuări politice mascate în decor”.
„Ambii au deținut funcția de vicepremier pentru Reintegrare, dar în timpul mandatului lor, lucrurile nu doar că au stagnat, ci s-au înrăutățit grav: regimul separatist de la Tiraspol s-a consolidat, propaganda rusă a prins curaj, iar Chișinăul a transmis semnale de slăbiciune și confuzie. Niciun pas real spre reintegrare, nicio strategie coerentă. Doar vorbe sterile și toleranță față de ilegalitate”, a declarat liderul PNM.
Galbur atrage atenția în mod special asupra lui Vladislav Kulminski, numit recent ambasador în SUA, despre care afirmă că ar avea „legături vechi și documentate cu oficiali ruși” și că, în perioada în care a gestionat dosarul transnistrean, a preferat „cooperarea” în locul unei poziții ferme.
„Este grav că acest om va reprezenta Moldova tocmai la Washington – unul dintre cei mai importanți aliați strategici ai noștri. Aceasta nu e doar o greșeală. E o vulnerabilitate pe care cineva o plantează deliberat”, a subliniat Galbur.
Liderul Partidului Național Moldovenesc a concluzionat că Republica Moldova are nevoie de o clasă politică responsabilă și de funcționari „cu coloană vertebrală”, care să nu trateze interesele naționale cu superficialitate sau obediență față de cercuri obscure.