Dragoș Galbur: „Zelenski riscă să repete greșeala Moldovei din 1992. Fără control pe Nistru, nu vom ajunge niciodată în UE”

Adrian Sirbu

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a lansat un mesaj tranșant privind situația transnistreană și viitorul geopolitic al Republicii Moldova, într-o declarație ce stârnește deja reacții contradictorii pe scena politică.

Dacă urmăriți ce se întâmplă astăzi cu Ucraina, este exact ce s-a petrecut cu noi în 1992”, a afirmat Galbur. Potrivit acestuia, Moldova ar fi fost forțată atunci de către americani să accepte o pace păguboasă cu Rusia, prin care a pierdut controlul asupra regiunii transnistrene, în pofida efortului militar de a o apăra.

Liderul PNM susține că actualul cadru constituțional al Republicii Moldova este o capcană impusă de forțele loiale Moscovei în Parlamentul de la Chișinău, referindu-se la includerea Transnistriei ca „parte componentă” a statului moldovean. „33 de ani stăm cu partea componentă în fund și nu ne-am unit cu România, nu am ajuns în UE, și nici nu vom ajunge”, a declarat Galbur.

Criticând lipsa de curaj a clasei politice moldovenești din ultimele decenii, Galbur propune o abordare radicală, dar pașnică: instituirea unui control real la Nistru, cu puncte de frontieră și vamă. „E un act de suveranitate, nu o izolare a cetățenilor”, a subliniat el, adăugând că doar în acest mod Moldova va putea demonstra comunității internaționale că are control asupra teritoriului său.

Galbur a făcut și o paralelă între situația Moldovei din anii ’90 și ceea ce trăiește astăzi Ucraina, sugerând că președintele Volodimir Zelenski este presat să accepte un scenariu similar cu cel moldovenesc. „Casa Albă vrea ca teritoriile ocupate de Rusia să fie cedate de facto, dar păstrate de jure Ucrainei. Asta e o capcană. Un drum spre nicăieri”, a spus politicianul.

Galbur și-a încheiat declarația spunând că „dacă aș fi fost Zelenski, aș fi renunțat la acele teritorii. E o decizie dureroasă, dar salvatoare”.