ELECTORALA 2023// 10 candidați la funcția de primar în Chișinău, înscriși în cursa electorală
Primii 10 candidați la funcția primar general al municipiului Chișinău au fost înregistrați de Consiliul electoral al circumscripției Chișinău. Totodată, dosarul lui Mihail Bagas a fost retras de către Partidul Liga Orașelor și Comunelor, care îl desemnase.
Cei 10 candidați înregistrați sunt cei care au depus actele în prima zi, pe 19 septembrie. Este vorba de:
1. Vasile Costiuc – Partidul Democrația Acasă
2. Ruslan Codreanu – Blocul electoral „Ruslan Codreanu”,
3. Constantin Butucel – Partidul Acasă Construim Europa
4. Ion Ștefăniță – Mișcarea Respect Moldova
5. Diana Caraman – Partidul Comuniștilor
6. Lilian Carp – Partidul Acțiune și Solidaritate
7. Anatol Usatîi – Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei
8. Vadim Brînzaniuc – Partidul Social Democrat European
9. Ion Bulgac – Coaliția pentru Unitate și Bunăstare
10. Adrian Albu – Partidul Socialiștilor.
Marți a fost depus un demers din partea Partidului Liga Orașelor și Comunelor cu privire la retragerea lui Mihail Bagas. Consiliul l-a examinat și a emis o hotărâre prin care cererea a fost admisă. Respectiv, a fost ajustată ordinea preliminară în buletinul de vot.
Consiliul urmează să mai decidă în privința înregistrării lui Mihail Poleanschi de la Congresul Civic și Victor Chironda de la Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, care au depus actele pe 20 septembrie. De asemenea, urmează să fie examinat și dosarul lui Oleg Burlacu, desemnat de către Partidul Liberal Democrat, care a depus actele marți.
Pretendenții la funcția de primar general al municipiului Chișinău și la cea de consilier în Consiliul municipal Chișinău își pot depune dosarele până pe 6 octombrie inclusiv.
Pe 5 noiembrie urmează să fie aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali. Campania electorală va începe pe 6 octombr