Evaluarea administrației locale: Partidul Moldova Mare lansează platforma „Clasamentul primarilor”

Ala Găină

Partidul „Moldova Mare” anunță lansarea proiectului național „Clasamentul primarilor”, o platformă dedicată evaluării performanței autorităților publice locale din toate raioanele Republicii Moldova. Inițiativa își propune să devină un barometru real al eficienței administrației locale și un instrument de implicare activă a cetățenilor în guvernarea comunităților lor.

Potrivit organizatorilor, proiectul va include un clasament lunar al primarilor din întreaga țară, bazat pe două criterii esențiale: votul online al cetățenilor și analiza experților în administrație publică. Scopul este de a promova transparența, responsabilitatea și buna guvernare la nivel local.

„Raioanele nu sunt o provincie, ci temelia Moldovei. Viața adevărată începe în sate și orașe – acolo unde primarii decid dacă oamenii trăiesc în siguranță, cu drumuri reparate și acces la apă curentă. Fără administrații locale eficiente, nicio promisiune de la Chișinău nu poate transforma țara în bine”, se menționează în comunicatul formațiunii.

Lidera formațiunii, Victoria Furtună, subliniază că proiectul este o reacție la dezamăgirea profundă a cetățenilor față de sistemul corupt și oligarhic, promițând un model politic orientat spre nevoile reale ale oamenilor. În viziunea partidului, „Clasamentul primarilor” va oferi populației un mecanism concret de control și influență asupra modului în care sunt conduse localitățile.

Platforma va fi disponibilă în curând pe site-ul oficial al partidului, unde cetățenii vor putea evalua activitatea primarilor din comunitățile lor, semnalând problemele urgente și sprijinind liderii locali care își fac cu adevărat datoria.

„Puterea Moldovei începe cu voi, cu familiile voastre, cu comunitățile voastre. Votați, evaluați, influențați! Doar împreună putem construi o Moldovă puternică, de jos în sus”, este apelul adresat cetățenilor.