Fosta consilieră a Maiei Sandu, Cristina Gherasimov, învestită în funcția de vicepremier
Cristina Gherasimov a fost învestită în funcția de vicepremier pentru integrare europeană. Noua funcționară din Guvern a depus jurământul vineri dimineața, la Președinție, în prezența Maiei Sandu și a lui Dorin Recean.
„Intrăm într-o fază decisivă a procesului de integrare europeană și toți ochii vor fi pe ce se întâmplă acasă. Am reușit să construim relații foarte bune cu statele membre UE, acum trebuie să ne mișcăm hotărât pentru a ajusta standardele republicii Moldova la cele ale UE. E nevoie de efortul (tuturor), să se unească în jurul unui efort major, care să grăbească procesul. Cristina Gherasimov are experiență în instituțiile statului, are experiență și în afară, ne va ajuta să putem organiza procesele eficient, să implicăm pe toată lumea, și să ne putem mișca în pași rapizi spre aderarea la UE. Este mult de lucru, o responsabilitate enormă, dar am încredere”, a spus șefa statului.
Prim-ministrul Dorin Recean a fost scurt în vorbe: „Bine ai venit în echipă, mulțumesc pentru că ai acceptat provocarea, cel mai important lucru pe care îl avem noi de realizat e să construim Europa acasă”.
Noua membră a Guvernului nu a făcut declarații de presă.