Fosta președintă a Georgiei, Salome Zurabișvili, decorată de Maia Sandu cu „Ordinul Republicii” pentru apărarea valorilor democratice

Adrian Sirbu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care îi conferă „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat, fostei președinte a Georgiei, Salome Zurabișvili.

Distincția a fost acordată în semn de recunoaștere pentru contribuția excepțională la apărarea valorilor democratice, susținerea parcursului european al țărilor din Parteneriatul Estic și promovarea principiilor statului de drept.

Potrivit Președinției, gestul vine ca un semn de apreciere pentru lupta Salomeei Zurabișvili pentru democrație, precum și pentru sprijinul exprimat constant față de țările aflate în tranziție democratică, inclusiv Republica Moldova.

Amintim că Salome Zurabișvili a fost prima femeie aleasă în funcția de președinte al Georgiei, exercitând mandatul în perioada 2018–2024. În timpul mandatului său, Zurabișvili a susținut deschis integrarea europeană și euro-atlantică a Georgiei și a militat pentru consolidarea instituțiilor democratice în regiune.