(FOTO) Ion Ceban s-a întâlnit cu primarul Lisabonei și a participat la aniversarea a 114 ani de la înființarea Portugaliei

Adrian Sirbu

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu primarul din Lisabona, Carlos Moedas. Într-o postare pe rețelele sociale, edilul a anunțat că au discutat despre proiecte și programe pe care le pot organiza împreună.

Am mulțumit pentru deschiderea de a iniția o colaborare între capitalele noastre. Primăria Chișinău preia cele mai bune practici europene și le implementează cu succes acasă, împreună cu locuitorii”, a scris Ion Ceban.

Ulterior, la invitația primarului din Lisabona, Carlos Moedas, Ion Ceban a participat la ceremonia solemnă de aniversare a 114 ani de la înființarea Republicii Portugheze, la care a participat și conducerea de vârf a țării: Președintele Republicii, Marcelo Rebelo de Sousa, premierul, Luis Montenegro, și președintele Parlamentului, José Pedro Aguiar-Branco.